sâmbătă, 19 noiembrie 2011

After Hours

Regie: Martin Scorsese
Scenariu: Joseph Minion
Distribuție: Griffin Dunne
                 Rosanna Arquette
                 Catherine O'Hara
                 John Heard
                 Linda Fiorentino


  Încercând să găsesc ceva interesant de privit la televizor (de cele mai multe ori acest lucru nu duce la nici un rezultat pozitiv), am dat peste un film din 1985, After Hours. Aproape că uitasem de acest film, nici nu mai stiu cand l-am vazut ultima data, probabil au trecut vreo 7 ani, dar a fost o adevărată plăcere sa-l revăd.
Nu este unul dintre cele mai populare filme ale lui Scorsese, din păcate, dar este unul dintre cele mai bune. O comedie neagră, ce te tine lipit de fotoliu pe tot parcursul filmului, întrebându-te „ce se mai poate întâmpla acum”. Am râs și m-am bucurat de el ca și cum l-aș fi privit pentru prima dată, probabil și datorită faptului că aveam în jur de 14-15 ani când l-am văzut prima dată, cert este că dacă atunci îmi amintesc că mi-a plăcut, acum nu numai că mi-am confirmat acest lucru, dar cu siguranță mi-a plăcut și mai mult.
    Filmul ni-l prezintă pe Paul Hackett, un operator de calculatoar, cu o viață normală, care într-o zi cunoaște o fată, Marcy, într-o cafenea. Aceasta îi lasă numărul ei de telefon, iar mai târziu Paul se hotărăște să o sune și ia un taxi până la ea acasa, în cartierul new-york-ez Soho. Aventura lui Paul începe în momentul în care își pierde banii în taxi și de aici problemele par să se tină lanț și tot ce-și dorește el este să ajungă acasă, dar se pare că acest lucru nu este tocmai ușor. Orice alt detaliu ar fi de prisos și probabil aș strica „surpriza” celor care nu au văzut filmul, pentru că este un film plin de situații imprevizibile.
   Filmul te amuză și te înspăimântă în același timp și îți dorești să nu ajungi niciodată în aceeași situație ca Paul. Cu o atmosferă demnă de cărțile lul Kafka, Martin Scorsese ne introduce în acțiunea filmului, trăind aventura cot la cot cu Paul.  Scenariul a fost scris de Joseph Minion pentru o temă la universitate, iar inițial trebuia să fie regizat de Tim Burton, dar Scorsese l-a citit și ia plăcut, așa că Burton s-a dat la o parte. Ceea ce a rezultat din această colaborare este un film amuzant și original, imprevizibil, dar și tensionat.



3 comentarii:

  1. nu stiam de existenta filmului, dar chiar am nevoie de o comedie neagra. sunt curios ce stil are Martin S la astfel de filme.
    PS - ti-am raspuns la comment pe blog :)

    RăspundețiȘtergere
  2. trebuie sa-l vezi... și aștept verdictul ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. love it, love it, love it to bits!! :)

    RăspundețiȘtergere